Rasarit

Un rasarit de soare aduce cu el o noua zi. Un altfel de mod de a privi lucrurile. O noua abordare.

Un oarecare rasarit de soare la malul marii mi-a adus mie o noua stare de spirit.  Fugeam de o noapte ciudata, plina de peripetii si senzatii pe care nu le mai stiam, cand , l-am intalnit pe el, un soare aproape rotund, portocaliu cu nuante de rosu pe alocuri, falnic inaltandu-se pe cer.

Romantica din mine a oftat adanc cu gandul la un strain , iar partea mea cerebrala  a privit timp de 2 secunde cercul portocaliu, mustrandu-se pentru iluziile pe care le si le facea.

Un simplu rasarit la malul marii te poate duce pe taramuri clandestine. Pentru 5 minute, mintea mea a calatorit de una singura, ingerasii de pe umerii mei s-au luptat aprig, fara ca unul dintre ei sa se aleaga cu o victorie clara. Asta e minunat la un rasarit…nimic nu este ceea ce pare a fi.

Picture taken from here.

intentii bune, fapte mai putin

“If you were a wink, I’d be a nod
If you were a seed, well I’d be a pod.
If you were the floor, I’d wanna be the rug
And if you were a kiss, I know I’d be a hug
If you were the wood, I’d be the fire.
If you were the love, I’d be the desire.
If you were a castle, I’d be your moat,
And if you were an ocean, I’d learn to float.

“Pierduta printre vise nocturne insangerate (la propriu) si visuri cu ochii larg deschisi considerate demne de a fi (inca) indeplinite, m-am trezit intr-o lume schitata de mine insami, dominata de copii zambitori (carora le citesc povesti periodic), carti incepute, dar uitate undeva pe un raft care se prafuieste in fiecare saptamana si este sters in fiecare week-end, amintindu-mi de ele si filme carora nu le-am putut rezista, in ciuda unei sesiuni stresante.
Ceea ce mi se pare ironic este ideea ca eu le citesc carti unor necunoscuti (sau partial necunoscuti), citesc cursuri, bibliografii pentru examene, dar nu MAI gasesc timp, resurse, spatiu liber sa-mi citesc mie. Sa citesc o carte pe gustul meu, pentru sufletul meu si care sa imi lase un gust (dulce, amar sau fad). Nici macar 385-ul (sau ,rareori, 226-le), refugiul meu “de incredere” nu ma mai intampina cu un colt numai al meu , in care sa ma pierd si care sa imi permita sa imi adancesc gandul (sau gandurile) intr-o carte.
Am o lista lunga cu carti pe care vreau sa le citesc. Am o lista la fel de lunga cu carti pe care le-am imprumutat deja si nu le-am citit . Si o lista, mai mica, ce e drept, de carti pe care le-am inceput si nu le-am parcurs inca.
Cu filmele e alta poveste, asemanatoare. Important este ca, dintr-o lista de 50 de titluri pe-care-trebuie-sa-le-vad, am reusit sa vad UNUL. Un film interesant, ciudat, tragi-comic, cu happy- ending si cu cateva semne de intrebare . Versurile de inceput sunt extrase din unul dintre cantecele incluse in coloana sonora a filmului.
In timp ce scriam post-ul asta, ma gandeam ca dintre toate problemele (mele sau ale celor din jur), plangerile mele sunt infame. Sau asa ar trebui sa fie. Dar pentru mine lectura e importanta. Pentru ca face parte din timpul meu liber, care la randul lui face parte din relaxare – care imi mentine sanatatea.
Motiv: aceste randuri sunt rezultatul unor discutii cumulate in care s-a vorbit despre Nietzsce, Schopenhauer, Eliade, simboluri , CARTI in general si placerea lecturii.

Multumesc

Cuvantul asta a stresat oameni (imi pare rau), a frant inimi sau a tinut loc de alte cuvinte cu semnificatii profunde.Mie imi place sa il spun, nu din obisnuinta si nu din pura politete, ci din respect si recunostinta.Desi mi-am creat de-a lungul timpului o varianta mai stalcita a cuvantului ( poate nu neaparat alterata, cat amuzanta), oamenii tind sa-mi sara la gat cand ma aud spunand acest cuvant. Poate tonul pe care il zic sau ochii mei stralucitori ii indeamna sa reactioneze asa, dar pentru mine e aproape un gest reflex.

Oamenii din ziua de azi nu prea mai stiu sa MULTUMEASCA pentru ajutorul acordat.Sau pentru ceva ce au primit.Cersetorul de pe strada iti spune sec si automat “boda-proste” sau, mai rar, “sa-ti dea Domnu’ sanatate”, bucuresteanul dezorientat si ratacit pe strazile intortocheate iti arunca un “merci” insotit rareori de un zambet pentru indicatiile oferite, iar doamna pe  care o atentionezi ca are geanta deschisa incepe sa-ti povesteasca ce s-a intamplat de a uitat geanta asa.Nu spun ca nu exista modalitati alternative de a multumi    cuiva, deoarece sunt destule.Spun doar, simplu, ca in public , acest “multumesc” are o alta rezonanta decat restul cuvintelor.Sunt, evident, destule exceptii.Exista numeroase exemple de persoane care isi exprima sincer recunostinta fata de un gest, un cuvant, un zambet, o atentionare.

Stiu ca umilul meu ”multumesc”  e considerat in plus in anumite situatii, dar il spun cu placere.In acest sens, inchei pledoaria cu o dorinta : sa nu mai fiu mustrata pentru ca impart respectul si recunostinta in jurul  meu, chiar si pentru lucrurile marunte care mi se ofera.(poate doar cand fac asta mai des decat trebuie sau e necesar).

Dulce septembrie

Oficial, a trecut vara.Neoficial (adica din punct de vedere meteorologic) e inca prezenta. Singurul lucru care imi aminteste mie ca vine toamna sunt frunzele copacilor a caror culoare verde paleste cu fiecare zi care trece si se desprind sa cada lin pe asfalt.Si faptul ca incepe un nou an universitar. Pentru mine si majoritatea prietenilor mei, acest sfarsit de septembrie e mai calduros, plin de emotii si distractiv decat in alti ani.Incepe o toamna calma, cu mici rafale de vanturi reci pe ici pe colo. Iti provoaca o usoara stare de melancolie, dar mai mult te provoaca sa faci lucruri nebunesti, iesite din tiparele normale, sa fugi, sa tipi,  iesi afara seara sa te plimbi pe strazile Bucurestiului (eu iubesc capitala din timpul noptii), sa te plimbi prin parc, sa topai toata ziua.Asta in timpul liber, evident, ca atunci iti permiti sa te eliberezi de serviciu si activitatile relationate acestuia.

Nopti albe in Bucuresti

Samabata seara, am purces cu o domnisoara sa facem si noi “Noapte alba” in Bucuresti.Ne-am plimbat un pic,ne-am intalnit cu multe cunostinte si am ajuns la o scena colorata cu oameni suspendati cu instrumentele pe panze si care cantau o muzica mai mult ambientala decat pentru un concert live, in aer liber, intr-o piata plina de oameni.Nu e important ce s-a intamplat in perioada de tranzitie dinspre Piata Constitutiei spre Izvor.Cel mai important e CE si CUM s-a intamplat pe malul raului Dambovita.Un spectacol de laser-e impresionant, nebunesc, demential si…ceva nemaiintalnit in Romania, zic eu.Asta pentru ca am ascultat si vazut reactiile oamenilor de acolo, care tot inventau expresii pentru a-si exprima uimirea, expresii pe care din pacate nu le pot reproduce.Era frig, ora 2:30 dimineata si totusi imaginile care se formau in fata noastra, ne faceau sa uitam de oboseala si conditii meteorologice.Tinerii probabil ca uitasera pe ce lume sunt si se imaginau intr-unul din jocurile de PC, iar cei in varsta exclamau cu entuziasm: “am trait s-o vad si p-asta!”.Camerele de filmat roiau undeva deasupra multimii ( pentru a prinde o imagine cat mai buna), iar eu, cocotata undeva pe niste umeri vedeam totul clar,spectaculos si de “la inaltime”.A fost ceva inedit, care ne-a cam lasat pe noi, spectatorii, cu gurile cascate.

 Din pacate nu am avut cu ce sa filmez, dar, datorita oamenilor care  au stat cu mainile suspendate ca sa surprinda imaginile, va pot impartasi o parte din spectacol.Clipul ii apartine lui Gramo, caruia ii multumesc.Sa-l savurati cu placere.

 

Formatul acestei seri este o parte a unui circuit european, care are o traditie de 5 ani si in care sunt implicate orasele Paris, Roma, Bruxelles, Madrid si Riga.Este interesant pentru ca, cel putin in Bucuresti a scos tinerii pe strada, le-a oferit ocazia sa viziteze muzee, Arcul de Triumf si le-a permis sa faca grafitti pe Casa Poporului, chiar daca au fost numai proiectate pentru cateva ore.Au avut loc o serie de evenimente culturale in diferite zone ale Bucurestiului, iar forfota si grupurile de oameni de pe strazi demonstreaza ca ”Noaptea alba” a fost un succes.

de la oameni adunate

        Deja a trecut prea mult timp de cand am primit ultimul tag.Si nu e frumos sa lasi oamenii sa astepte.Din motive de pura plictiseala si oboseala, am decis ca acesta este ultimul tag caruia ii voi raspunde(pentru o perioada de timp).Asa ca, nemira este persoana privilegiata al carei ultim tag il voi dezbate in continuare.Asadar, mi se sugereaza sa transcriu primul paragraf de la pagina 111 din cea mai apropiata carte.

Dorinte de dincolo de mormant

In shadows hide your deepest fear
If only you knew I was here

           Am simtit fiori reci pe spinare si m-am intrebat de prea multe ori in sinea mea cine e alaturi de mine, sau ce imi perturba noptile linistite.Am crezut si totusi despicat in mii de feluri ideea ca spiritele au treburi nerezolvate in lumea celor vii si raman prinsi intr-un taram necunoscut, sperand sa puna capat unei relatii, sa termine o propozitie semnificativa.
Mi-am dorit de nenumarate ori sa stiu cum e , sa ”traiesc” moartea doar pentru a-mi satisface curiozitatea. Sa aflu cine imi plange absenta, sa vad cine imi duce dorul, cuii ii e greu fara mine si din ce motive. Oamenii vor avea mereu sentimentul ca e ceva acolo, dincolo de prezenta fizica si vor ramane intotdeauna intrigati si frustrati ca nu pot sti.
In ultima vreme am tot intrat in contact cu ideea ca exista spirite si ca raman “atasate” de persoanele carora au ceva sa le spuna.Am vazut filme, am purtat discutii lungi in contradictoriu si am avut momente in care nu ma simteam singura in camera.Nu inseamna ca eu cred in asta.E doar o situatie tipica de “nu cred pana nu vad cu ochii mei”.