RSS

wake-up call

In timp ce unii profita de vacanta, iar altii ofteaza adanc cu gandul la  un concediu pe care, in opinia lor, il merita indubitabil. In vreme ce tinerii se angajeaza  sa-si castige banii de buzunar pe timpul verii , iar adultii pleaca in mult visatele vacante exotice, unii dintre noi taie frunze la caini. Adica lenevesc precum bondarul din povesti, asteptand sa capete fara  truda agoniseala furnicii. Ei bine, nu e nimic in neregula cu a lenevi asa o perioada, sa zicem, de refacere, de incarcare a bateriilor, dar, la urma urmei, trebuie pus punct (nu puncte de suspensie) si sa ne automotivam catre o activitate  daca nu profitabila, macar utila. Eu am constant cel putin o activitate utila (sa scriu), care imi ajuta creierul sa nu-si piarda exercitiul si degtele sa nu-si piarda din dexteritate in ale tastelor. Pe cea profitabila inca ma chinui sa o gasesc.

Problema insa o constituie bondarii care se transforma in pisici, incep sa toarca, sa-si faca siesta, sa-si aranjeze mustatile si uita ca printre indeletnicirile lor se numara si prinderea soarecilor din jurul casei. Ne-metaforic vorbind, am intalnit prea multi oameni in ultima vreme (printre care ma numar si eu) care, din comoditate, pierd timpul cu activitati sedentare (privitul televizorului, dormitul cu zilele) si uita sa isi revina, lasandu-se in grija unei stari de lene inconfundabila si irecuperabila. Pot sa spun ca m-am trezit la timp,  dupa luni dominate de frustrarea generata de cautarile pentru un loc de munca decent. M-am reapucat de scris prostii, fabule si povesti, printre care si o carte, pe care o aveam in gand de mult timp.

Sunt sigura ca o sa fie un exercitiu interesant pentru mine, mai ales datorita unghiului de abordare: o femeie scrie o carte din perspectiva unui barbat.

 
Leave a comment

Posted by on August 3, 2010 in Life, Social

 

Dor de…mine

Da! Mi-e dor de mine…

Tanjesc dupa entuziasmul meu, optimismul, dorinta puternica, pasiunea cu care infruntam fiecare zi din viata mea. As vrea sa mai cant la pian “Fur Elise”, asa cum ardeam de nerabdare sa invat cand m-am apucat de lectiile mele scurte. Si sa alerg pe plaja seara cand nu ma vede nimeni, pentru ca atunci ma simt mai libera.

Mi-e dor sa plang de fericire, sa lacrimez ca un copil mic atunci cand ia in brate jucaria mult dorita…sa uit de mine in bratele cuiva, sa simt adierea vantului si sa zambesc frumos fara sa-mi dau seama de ce, Dar sa nu conteze atata timp cat am o stare atat de frumoasa; sa pastrez fiecare petala de floare pe care o primesc, sa vad rasaritul de soare la malul marii, sa nu-mi fac griji pentru ziua de maine si sa uit ca sunt femeie, pentru ca ma simt ca un fluture care adie usor odata cu valul de caldura al verii.

Mi-e pofta sa pierd noptile alergand dupa vise si sperante, fara sa obosesc; sa tip, sa cant, sa nu fug de mine sau de oameni, sa am aceeasi incredere oarba in cei din jur, si, fara sa fiu dezamagita de tradarea lor, sa ii privesc cu acelasi entuziasm si sa ard de nerabdare sa aflu ce pot sa ma invete.

Sa scriu, sa am rabdare, sa nu simt ca timpul trece prea repede, sa nu alerg de colo-colo ca o musca ametita si sa simt ca zambetul pe care l-am oferit pe strada unui strain i-a inseninat acestuia ziua si nu se uita la mine ca la ultima nebuna.

Si imi mai e dor de fantome… de sufletele pe care le-am iubit cu patima si ardoare, pentru ca nu mi-au spus niciodata ce-am insemnat pentru ele., desi mi-as fi dorit sa aflu.

Nu in ultimul rand ravnesc la dulcea imbatare a simturilor ca cea pe care-o simti cand incerci ceva nou. Asta pentru ca m-am adancit intr-o stare de hibernare specifica unei epoci in care lucrurile evolueaza mult prea repede si oamenii alearga innebuniti fara sa stie incotro se indreapta.

Punct. Si de la capat. Urmeaza un nou capitol.

 
Leave a comment

Posted by on March 29, 2010 in Thoughts and feelings

 

Printre (r)ganduri prafuite

121306raindrops

Miros de struguri amestecat cu fum de tigara , Edith Piaf , le papillon que j’aime, l’amour pour amour. Nu in Paris, ci pe patul meu plin de vechituri. Am gasit de toate. O carte ale carei pagini sunt ruginite si prafuite de cei 100 de ani trecuti de la publicarea ei. Miroase ca in odaia bunicii din care a fost smulsa de o copila dornica sa aiba o amintire. Un trifoi cu patru foi adus de departe de o prietena, care imi doreste  noroc toata viata. Vasc, o soseta rosie pentru Mos Craciun (mi-e dor de el), biletele de dragoste cu multe inimioare si niste poezii vechi. Triste. Un carnetel pe care-l tin ascuns de cand eram mica. Imi aminteste de cineva drag. Din pacate, mai uit uneori de existenta lui (nu a carnetelului). Felicitari si poze. Evident, amintirile iti starnesc un zambet larg pe buze. Multi trandafiri uscati. Read the rest of this entry »

 
10 Comments

Posted by on December 8, 2008 in About everything

 

Tags: , , ,

hop si eu

La MΞDIA NIGHT 2008 adica. Am primit o leapsa mica si cum a trecut mult timp de cand nu am mai raspuns unei astfel de cerinte, tin sa ma implic de data asta.

MΞDIA NIGHT este un nume mai pompos pentru balul bobocilor din FJSC de anul acesta, unde, studentii au ocazia sa stea la o bere, suc, vin, cocktail (dupa preferinte) cu jurnalistii lor preferati din presa romaneasca. Iar acum revenind la leapsa, eu trebuie sa numesc 3 jurnalisti romani cu care as schimba doua-trei vorbe, sau, eventual, as pierde timpul la o bere. E greu sa alegi numai trei, cand sunt atatia pe care mi-ar placea sa-i descos , dar iata rezultatul deliberarilor : Dragos Bucurenci, Gabriela Vranceanu-Firea si Mircea Dinescu.

Read the rest of this entry »

 
Leave a comment

Posted by on December 8, 2008 in facultate, Social

 

Tags: , , , ,

what a wonderful world

Azi am vazut doi oameni in varsta mergand pe strada tinandu-se de mana. Amandoi avea parul alb, pielea incretita si o frumusete care refuza sa paleasca odata cu varsta. Asteptau culoarea verde a semaforului ca sa traverseze strada. Cand au pasit pe trecerea de pietoni ea l-a apucat strans de brat, adunandu-si toate fortele pentru a-i sustine greutatea. Abia isi putea tine ea insasi echilibrul, insa expresia fetei ei nu sugera neputinta. El schiopata in timp ce pasea nesigur pe liniile albe. Pe partea cealalta s-au oprit pentru cateva secunde, timp in care el i-a sarutat ei cu pasiune mana tremuranda si au pornit inapoi la drum. Pasii si trupurile firave li s-au pierdut in multimea de oameni rataciti pe strada. Pentru o clipa m-am gandit ca astfel de momente le regasesc doar in filme. Am zambit, pastrandu-mi in adancul sufletului o credinta mai veche, dar nu invechita inca.

Am (re)gasit si un videoclip in ton cu momentul surprins printre culorile cenusii ale orasului.

(Din motive pe care am esuat sa le identific, nu pot posta direct videoclipul pe blog, asa ca il puteti gasi aici-video.)

 
3 Comments

Posted by on November 10, 2008 in About everything, Life, Thoughts and feelings

 

Veselie la pachet

Plictisit de viata cotidiana, omul cauta fericirea in lucrurile mici. Sau doar o gaseste  acolo.

Zilele trecute mergeam pe strada incruntata, botoasa (nu conotatia “fitoasa” a cuvantului) si cu fata ponosita , pentru ca era o dimineata prea aglomerata pentru mine. Din multimea de oameni, fiecare cu gandurile lui si to-do-list-urile pentru ziua respectiva, nu puteai distinge zambete. Privirile erau indreptate catre pamant, sfidand soarele vesel care anunta o zi frumoasa. Eu nu faceam exceptie si eram hipnotizata de ceea ce aveam de facut in ziua respectiva. Impinsa de multime in tramvaiul care ne ducea degraba la destinatiile nedorite, dar necesare, am apucat sa gasesc un loc. Ascultam linistita radioul si ma uitam pe geam la stalpi,caini, magazine, oameni, copaci si alte cele de pe marginea drumului. Totusi, nu observasem deloc masinile care circulau in paralel cu tramvaiul in care ma aflam. Intr-o fractiune de secunda, mi-a alunecat privirea spre o masina rosie din trafic. Din momentul acela am pornit intr-o calatorie printre masinile aflate la stop. La fel de incruntata si aiurita am inceput sa ma uit in gol, cu privirea fixata pe o anumita masina. Trezita de zgaltaitul tramvaiului, care a mai parcurs juma’ de metru, m-am uitat atenta la masina asupra careia imi fixasem privirea. La volan, baiatul tipic metrosexual,  care batea in volan nervos. De pe scaunul din spate se itea un cap. Un tip vesel, cu un zambet larg imi facea semne disperate cu mana pe geam. M-am uitat la el pentru o secunda, moment in care a inceput sa faca grimase (zic eu, asemanatoare cu expresia fetei mele) . M-a bufnit rasul, iar el a inceput sa aplaude. Intrasem deja in alta lume, in care un mim incerca sa-mi inveseleasca ziua.  Momentul nu a durat prea mult, pentru ca masina in care se afla a zbughit-o. Inainte de a-si lua la revedere fluturand mana, mi-a aratat un “ok” rapid si s-a topit in trafic la fel de repede cum aparuse.

Am zambit toata ziua, fara motiv si fara sa ma gandesc intr-una la mimul din trafic. Mai pe seara am povestit intamplarea prietenilor mei, care au tinut sa mentioneze ca sunt caraghioasa cand sunt incruntata si serioasa. Am gasit un moment mic de fericire. Intr-un lucru minuscul, e-adevarat. Dar pana la urma, fericirea in rate e singura pe care ne-o putem permite in criza de timp.

 

 
3 Comments

Posted by on October 14, 2008 in Life, Social

 

Tags: , , ,

We might as well be strangers

If we find it hard to love one another without playing games and cheating ourselves.

In the end it’s all about the small things in life, which give us the energy we need. The invisible drugs, the indispensable “substances” that make us dream, live and enjoy ourselves. “Such lovely pockadots and stripes” that decorate an individual’s life.

Some of us “appreciate, cherish, Read the rest of this entry »

 
1 Comment

Posted by on September 10, 2008 in About everything, English posts

 

Tags: , , ,